Acest site folosește cookie. Continuarea navigarii reprezinta acceptul dumneavoastra.
Astrograma.pro
2017-07-18 09:37:47

Conversatii cu ingeri

Conversatii cu ingeri

Deşi cărţile sacre ale multor tradiţii religioase vorbesc despre îngeri care se arată şi vorbesc cu oamenii, aceştia din urmă sunt neîncrezători când aud de așa ceva. 
Sunt conştient că mulţi vor spune că nimeni nu poate vorbi cu îngerii şi cu spiritele
atâta vreme cât acea persoană trăieşte în trup, mulţi vor zice că este pura imaginaţie, alţii că afirm asemenea lucruri ca să am crezare sau vor face alte obiecţii. Dar toate astea nu mă împiedică, pentru că am văzut, am auzit şi am simţit.


Fragment:
„Am vorbit cu ei ca de la om la om.”
„Am discutat cu ei subiecte diferite, printre care şi acela referitor la
faptul că în lumea în care eu trăiesc în trup, noaptea se vad nenumărate stele, mai . . . sectiune-principala-- mari sau mai mici, care sunt de fapt nenumăraţi sori.” Aceşti îngeri, spune el, erau încântaţi de subiect şi i-au spus că în lumea lor comunităţile îngereşti se afla la mare distanţă asemenea stelelor.”

“Am vorbit cu îngerii şi despre pace zicându-le ca în lumea fizica, pacea este
atunci când războaiele şi ostilităţile încetează şi când duşmănia şi discordia dispar. Şi că se crede că pacea interioară constă în odihna minţii atunci când grijile dispar, în special o linişte şi o mulţumire datorate succesului în activităţile desfăşurate. Dar îngerii au zis că odihna minţii, liniştea şi mulţumirea sufletească rezultate din îndepărtarea grijilor şi din succesele activităţilor noastre sunt doar o iluzie a păcii, excepţie făcând cei ce trăiesc în binele divin pentru că nu există pace decât în acel bine. Căci pacea se revarsă în cele mai adânci unghere ale fiinţei noastre, aducând odihnă minţii interioare şi linişte celei exterioare precum şi bucuria rezultată de aici.”

   Căci Dumnezeu a binevoit... să-mi deschidă lăuntrul minții sau spiritul și astfel am putut fi alături de îngeri în lumea spirituala și în același timp, în lumea naturală, alături de oameni, iar asta s-a petrecut timp de douazeci și șapte de ani.

   Remarcabila declaratie a lui Emanuel Swedenborg om de stiinta al secolului XVIII, politician si vizionar pregateste cititorul pentru aceasta colectie de intalniri cu ingerii. In ultimii douazeci si sapte de ani ai vietii sale, Swedenborg a explorat taramurile raiului si iadului, a vorbit cu ingerii despre viata de dupa moarte, a discutat cu spiritele nou venite in lumea spirituala, despre conceptiile gresite pe care le aveau in legatura cu viata de apoi si a polemizat cu demonii ori spiritele rele ale iadului. Om de cultura al iluminismului, Swedenborg a notat toate aceste intalniri, confirmand voia lui Dumnezeu, ca omenirea sa cunoasca adevarul despre viata vesnica.

   Aceste relatari, traduse de oamenii de cultura swedenborgieni David Gladish si Jonathan Rose, au fost selectate din trei lucrari ale lui Swedenborg, Despre Iubirea in Cuplu, Apocalipsa Dezvaluita si Adevarata Religie Crestina, fiind organizate in prezenta lucrare in functie de subiect. Conversatiile lui Swedenborg cu ingerii infioara cititorul prin patrunderea in realitatea lumii spirituale.
 

citește cartea ... click aici

 

 

La revedere draga mea!
Nu uita că în fiecare zi îți dăruiesc o previziune și o etalare de tarot.
Te aștept!


Astro-expert Lunaala Moirae®
Urmărește-mă pe Facebook - Click aici
Urmărește-mă pe Google+ - Click aici
​Urmărește-mă pe Linkedin - Click aici



Opinii


Spune-ţi opinia

Autentifică-te sau Înregistrează un cont nou pentru a putea scie o opinie

Vizualizari: 9169