De la Ignat pana la carnat

practici rituale. Spune vorba bătrânească că dacă nu tai porcul de Ignat, „nu-i mai merge bine” sau că „după Ignat, porcul slăbeşte”…. Astfel, “victima” este pregătită cu gesturi şi formule rituale: animalul este stropit cu apă sfinţită, este aşezat cu capul spre răsărit, pe frunte sau pe ceafă este trasată cu cuţitul o cruce pe care se presară sare, iar în casă sunt rostite formule rituale: “Doamne ajută!, să-l mâncăm cu sănătate!. (vezi aici preparatele)

 

Ansamblul ritual al tăierii porcului este precedat de pregătirea preparatelor tradiţionale şi este încheiat prin „pomana porcului”, un ritual de bucurie şi trecere calendaristică la care participă atât cei ai casei cât şi cei care au ajutat la sacrificarea şi prepararea animalului, realizându-se comuniunea spirituală a participanţilor la actul sacrificial înfăptuit. Acest obicei de „pomană” scoate în evidenţă valoarea animalului ca simbol al vieţii şi se oferă pentru a nu se îmbolnăvi porcii rămaşi în bătătura casei. 

Credinţele populare întăresc valenţele sacrificiale ale tăierii porcului şi sugerează posibilitatea interpre­tării acestui eveniment ca o datina populară, cu rosturi fer­tilizatoare, analogă sacrificiilor de porci din antichitate, consacrate unor divinităţi fecunde precum Demeter, Ceres, Tellus ori Freya.

Din perspec­tiva mentalităţii folclorice tradiţionale, pe calea culturii orale se poate distinge între aspectele benefice sau malefice ale unor practici primitive. Se zice că e bine să te ungi cu sânge pe obraz când se taie porcul pentru a fi ferit de vărsat sau ca să fii roşu în obraz şi sănătos în anul care vine. Untura de la un porc negru tăiat la Ignat este bună la descântece, îndeosebi pentru bunul mers al oilor. Cu grăsimea de porc tăiat la Ignat se unge un mort bănuit a fi strigoi. Cu carnea de porc negru tăiat în această zi se vindecă, acela ce o mănâncă, de boală de spurcat, care e un fel de durere ce se mută prin tot trupul. Vrăjitoarele gătesc untura mare de la porcul tăiat la Ignat pentru descântece de dragoste şi alte farmece. (click aici pentru detalii)

Ritul de protejare sub semnul căruia stă cea mai mare parte a lunii decembrie e întărit de credinţa că e rău să lucrezi în ziua de Ignat, fiindcă îţi vor rupe porcii straiele întinse pe gard, în schimb interdicţia specifică postului de a nu mânca carne nu se mai aplică acestei zile, derivată probabil din povestea populară a acestei tradiţii:

Pe vremea în care Dumnzeu şi Sfântul Petru umblau pe pământ  pentru a vedea cum se poartă oamenii, trăia într-un sat Ignat, un ţăran sărac care avea nouă  copii. Era iarnă, se apropia Crăciunul, aşa că omul a plecat de acasă pentru a căuta de-ale gurii.

A  mers vreme îndelungă Ignat  până  s-a întâlnit cu un popă care nu era altul decât Necuratul care luase chip de om, şi care i-a promis lui Ignat nouă mascuri (porci masculi castraţi) dacă îi va da  ce  ştie că nu are el acasă.

Ţăranul s-a învoit, a primit cei nouă mascuri, ajuns acasă îi taie dar află că soţia sa era însărcinată şi deci îşi promisese copilul nenăscut. Dumnezeu şi Sfântul Petru, cer găzduire peste noapte tocmai la familia lui Ignat.

La miezul nopţii vine popa să-şi ia ce i s-a promis iar Dumnezeu îl provoacă la… ciumerlit (adică la un dialog în cimilituri, în ghicitori), pe tema sensului numerelor.

Ce e unu?, întreabă Necuratul iar Dumnezeu răspunde: Nebunu.

“Ce e doi?“. “ Bine îi stă la femeie cu două ţâte”… şi tot aşa până la nouă.

Când a întrebat ce-i nouă Dumnezeu a răspuns: sunt cei nouă mascuri care mi-ai dat.

Atunci Necuratul a zis: Cred Doamne ca eşti Tu! şi pe loc a crăpat.

Şi uite aşa Ignat a a vut de Crăciun mâncare din belşug, iar de atunci a rămas obiceiul ca această poveste să se spuie copiilor în ziua de Ignat.

sursa