Experimente privind Viata de dupa Moarte

aeroportul Fort Lauderdale, deoarece aveam o cursă devreme pentru a mă întoarce la Universitatea din Arizona, Tucson. Pentru mine, ce s-a petrecut atunci m-a luat complet prin surprindere, deşi presupun că ea aşteptase momentul oportun. Ştiu acum că Unda mi-a oferit un dar special adresându-mi o întrebare diferită de orice mai fuse­sem vreodată întrebat:

– Crezi că este posibil ca tata să fie încă în viaţă?

Obosit, dar curios, m-am întrebat de ce Linda mă întreba pe mine o chestiune atât de personală şi importantă.

– Nu sunt sigur, i-am răspuns. Ar conta dacă ţi-aş spune că, după părerea mea, este posibil?  Linda m-a privit îndelung.

– Da, a răspuns.

– De ce ar conta părerea mea?

– Deoarece eşti un om de ştiinţă respectabil şi dacă tu crezi că este posibil, probabil că ai tu un motiv.

Fără a şti prea bine de ce, m-am simţit impulsionat să îi spun un secret pe care nu îl mai dezvăluisem nimănui.

– Cu ani în urmă, pe când eram profesor la Yale, m-a preocupat o ipoteză referitoare la modul în care sistemele depozitează informaţii.

I-am povestit că aceasta m-a condus, de fapt, m-a forţat să recunosc posibilitatea supravieţuirii conştiinţei. Dar nu am discutat niciodată această ipoteză cu cineva, deoarece chesti­unea era atât de controversată.

Încântată, Linda a vrut imediat să afle detalii. Dar răspun­surile trebuiau să aştepte până când aveam să mă reîntorc în Florida.

După două săptămâni, m-am întors. În timp ce mă plim­bam cu Unda pe plaja de la Roca Raton, i-am explicat:

– Toate sistemele, în procesul de a deveni şi de a-şi păstra integritatea, depozitează informaţii în mod dinamic. Sistemele sunt alcătuite din componente care distribuie informaţii şi energie, de la atomi şi substanţe chimice, prin celule şi organisme, până la planete, galaxii şi universul ca întreg. Logica matematică duce la concluzia că toate sistemele nu numai că sunt „vii” în diverse grade, dar şi că informaţiile continuă să supravieţuiască precum un sistem de energie vie, ce se dezvoltă după ce structura fizică a încetat să existe.

Urmând şirul logic al raţionamentului, tot ce ştiam despre fizică şi psihologie m-a obligat să dezvolt ipoteza „sisteme­lor vii de infoenergie”. Cu alte cuvinte, folosind o expresie mai accesibilă, dar şi mai controversată, am folosit cuvintele suflete vii (Anexa A oferă mai multe informaţii despre ipoteza sufletului viu).

Atunci când i-am expus aceste idei Lindei pentru prima dată, scepticismul ei mi s-a părut a fi la fel de puternic ca al meu. Şi-a ridicat sprâncenele, într-un mod pe care la puţin timp după aceea aveam să îl respect şi să îl ador, în timp ce căuta cu febrilitate erori în raţionamentul meu. Am aşteptat şi am observat-o încercând. În acel moment, cel puţin, nu a putut găsi niciuna. În schimb, m-a întrebat dacă m-am gândit la posibilul impact al ipotezei mele.

– Îţi dai seama de implicaţiile ipotezei tale?

– Sunt conştient de unele dintre ele, i-am răspuns emoţionat, si sincer să fiu, sunt destul de speriat.

La puţin timp după aceea, am aflat că Linda era motivată să investigheze subiectul dintr-un motiv foarte personal, cel care lansase conversaţia de la bun început. Dorea să ştie dacă ar fi fost posibil să comunice cu tatăl ei. Dr. Henry I. Russek fusese un respectat cardiolog şi om de ştiinţă, iubit de colegi, pacienţi şi familie. La moartea sa, în 1990, Linda a încercat să descopere, în mod ştiinţific, dacă tatăl ei, care îi fusese men­tor, coleg şi cel mai bun prieten, mai era alături de ea.

Aşadar, nu era nicio surpriză că m-a îndemnat să investi­ghez această posibilitate. Mi-a spus:

– De dragul tatălui meu şi al familiei mele, trebuie să testăm această ipoteză. Mă ajuţi?

Puneţi-vă în locul meu. Tocmai aţi dezvăluit o posibilă bombă ştiinţifică unei femei frumoase şi amabile pe care abia o cunoaşteţi. Sunteţi conştient că mulţi dintre colegii de la Universitatea Arizona şi dintre profesorii de psihologie din întreaga lume v-ar ridiculiza şi chiar ar încerca să vă distrugă cariera academică dacă ar şti că v-aţi gândit serios să faceţi cercetări în această direcţie.

Şi iată-mă îndrăgostit de iubirea Lindei pentru tatăl ei. Mă aflam faţă în faţă cu visul ei de a afla pe cale ştiinţifică, dacă într-un fel sau altul, conştiinţa tatălui ei mai exista.

Am privit-o în ochii aceia întrebători şi nu am putut rezis­ta rugăminţii ei de a iniţia aceste cercetări de temut.

– Da, am încuviinţat. Dar cu condiţia să nu mai spunem nimănui.”

Citește cartea... click aici...