Poza mea nu este povestea mea

Nu toate interacțiunile sociale sunt benefice și uneori necesită un efort pozitiv din care putem să creștem și să învățăm. 
Spre surprinderea mea, astăzi cel mai periculos prădător al omului este însăși omul. 
Pentru mine, omul este o amenințare mult mai mare în comparație cu arderea combustibilului și creșterea nivelului de CO2 în atmosferă.

De multe ori mă închipui ca o navă care traversează oceanele. 
Uneori, în calm, alteori foarte dur, în furtună. 
Înăuntrul meu și suspendate de ancora acelui vas frumos, stau bătăliile mele interioare fie că sunt în așteptare fie că sunt luptate. 
Luptele prin care încerc să avansez cu orice preț. 
Luptele care mă fac să fug fără să știu: ce se întâmplă, ce mă oprește sau ce mă doare.

Povestea pe care nu o vede nimeni 

A pune o etichetă este, mai presus de toate, să renunți la capacitatea ta de percepție. Să renunți la oportunitatea de a descoperi ce se află dincolo de aspect, de față, de nume. 
Totuși, pentru a atinge această stare de interacțiune subtilă, sunt necesare trei lucruri: un interes real, deschidere emoțională și timp.

Sunt conștientă de faptul că multe dintre abordările pe care le ai se concentrează asupra oportunităților actuale, asupra "aici și acum", unde trecutul nu te determină. 
Totuși, cum ar fi sau nu, oamenii sunt compuși din povești, din piese experimentale, din capitole care formează un fel de roman trecut din care, suntem rezultatul. Și eu și tu, de asemenea!

Un trecut nu definește un destin, acest lucru îl știi, dar conturează eroina care ești astăzi. Și oricine, oricine draga mea, este eroină în felul ei, în locul ei, în timpul ei. Te rog să reții acest lucru!

Acest proces, această istorie personală pe care am biruit-o cu mare mândrie, nu este ceva pe care toată lumea o știe. 
Este ceva pe care, la rândul tău, alegi să împărtășești doar cu câteva persoane sau poate chiar cu nimeni altcineva decât cu tine. 
Din acest motiv, singurul lucru pe care îl cer în cursul vieții mele cotidiene este respectul reciproc. Atât!

Shimbă-ți obiectul atenției

Imaginează-ți pentru o clipă o persoană fictivă. 
Numele ei este Mariana. 
Are 50 de ani. .. împliniți. 
Acum câteva luni a început să lucreze într-un magazin. 
Colegii ei o etichetează ca fiind amară, rezervată și plictisitoare. 
Este acel cineva care-și ascunde privirea când altcineva începe o conversație cu ea. 
Foarte puțini oameni îi cunosc istoria personală: Mariana a suferit abuzuri pentru mai mult de 20 de ani. 
Acum, după ce s-a despărțit recent de partenerul ei, s-a întors în lumea reală după mult timp. Imaginează-ți acum acest discurs al Marianei:

"Povestea mea nu este plăcută, nu este dulce și armonioasă ca poveștile inventate, scrise pentru copii; povestea mea are gust de nebunie și de uimire, de nebunie și de vis, ca și viața tuturor oamenilor care nu mai vor să se mintă. "
citatul aparține lui -Hermann Hesse-

Draga mea, încearcă o judecată rapidă și o etichetare . .. hai că e ușor. 
Mariana este foarte conștientă de modul în care o văd ceilalți. 
Știe că are nevoie de timp. 
Dacă există ceva care nu dorește cu adevărat:  este milă. 
Nu are nevoie să-și spună povestea. Nu trebuie să o facă, decât dacă vrea. 
Singurul lucru de care are nevoie este ca cei din jurul ei să-i acorde compasiunea și înțelegerea, necondiționată dincolo de cuvinte.

Să facem o paranteză imaginară. Dacă Mariana ar începe să se caine pe la toate urechile de ce i s-a întâmplat și prin ce trece, cu siguranță nu dorește compasiune. Ea vrea să fructifice un eșec personal prin intermediul compasiunii altora.
Înțelegi diferența draga mea? 
Sinceritatea nu stă în discurs ci în atitudine.
De ce ar vrea Mariana să—și facă publică povestea? Compasiunea se obține prin atitudine, mimică, cuvinte rezervate într-un cerc restrâns. 
Etalarea durerii, cererea sprijinului și elogierea sprijinătorilor este o dovadă a machiavelismului, nicidecum al durerii. Dar să revenim.

În loc să ne concentrăm interesul pe alții, sărind la o analiză rapidă care duce la stereotipul clasic pentru a defini ceea ce este diferit de noi înșine, trebuie să fim capabile să ne deconectăm de judecată și să acționăm empatic. 
Această dimensiune și nu alta este ceea ce te face să fii "om” și nu o simplă vietate bipedă care coabitează în același scenariu.

Doresc să-ți precizez draga mea că empatia are un scop foarte specific în creierul tău emoțional: să înțeleagă realitatea celuilalt pentru a-și garanta supraviețuirea. 
Trebuie să înveți mai degrabă să fii facilitator emoțional decât un simplu prădător de energie, înghițitor al dispoziției celuilalt sau călău de respect de sine.

Ca și tine mă lupt în bătălii feroce. 
Sunt mult mai mult decât buletinul meu de identitate, CV-ul meu sau dosarul academic. Sunt mult mai mult decât un cont pe FB. Sunt EU, Lunaala.
Sunt ca și tine praf de stele, după cum a spus odată Carl Sagan, adică suntem destinate să strălucim, dar uneori alegem să stingem lumina unul altuia. 

Te rog evită acest lucru și investește mai mult în respect, sensibilitate și altruism în ceilalți. 
Îți jur că fericirea și chiar exaltarea o vei cunoaște foarte curând.

La revedere draga mea!
Nu uita că în fiecare zi îți dăruiesc o previziune și o etalare de tarot.
Te aștept!

Astro-expert Lunaala Moirae®
Urmărește-mă pe Facebook - Click aici
Urmărește-mă pe Google+ - Click aici
​Urmărește-mă pe Linkedin - Click aici