Acest site folosește cookie. Continuarea navigarii reprezinta acceptul dumneavoastra.
Astrograma.pro
2019-08-14 11:21:31
  Autor: psiholog Aurel Roșca   Noi, cei care am depăşit teribilismul şi

Percepția realității și împlinirea personală

Percepția realității și împlinirea personală
 lucrăm având în vedere principii de viețuire și conviețuire sănătoase, în tot ceea ce întreprindem şi manifestăm. . .


Gradul de cunoaştere şi emancipare de care dispunem la un moment dat, ne influenţează considerabil modul în care percepem realitatea şi schimbările ce se produc în societate și, implicit, în viaţa noastră.


Modul în care ne adaptăm la mediul sociocultural, profesional şi familial, ne este influenţat considerabil de însuşirile codului genetic personal, dar şi de mediul în care ne-am născut şi format, iar mai apoi funcţionăm ca persoană tânără, adultă şi, în cele din urmă, ca persoană vârstnică. 


De exemplu, reflectând puţin la modul în care am evoluat până în prezent, dar şi la modul în care ne anticipăm evoluţia în viitor, vom observa faptul că înnăscutul şi dobânditul ne guvernează covârşitor starea de spirit, valorile atitudinale şi valorile experienţiale pe care le manifestăm în relaţii şi activităţi. 


Aceasta deoarece întotdeuna există o interacţiune între natura noastră înnăscută şi ceea ce dobândim din mediu, prin învăţare şi experienţă. În fapt, devenim ceea ce suntem pentru că ceea ce avem înnăscut interacţionează întotdeuna cu ceea ce asimilăm din mediu şi procesăm în aparatul mintal în vederea satisfacerii trebuinţelor şi acomodării la solicitările mediului intern şi extern. 


Aceste chestiuni sunt deosebit de importante în activitatea de afirmare a umanităţii noastre ca trăsătură naturală şi specifică ce ne diferenţiază de fiinţele lipsite de raţiune şi conştiinţă. ... 
Aurel

... daca vrei sa fii prieten cu Aurel, click aici. 

 

astro-expert Luna Patricia Ceban
Urmărește-mă pe Facebook   - click aici



Opinii


Spune-ţi opinia

Autentifică-te sau Înregistrează un cont nou pentru a putea scie o opinie

 

Autor: psiholog Aurel Roșca

 

Noi, cei care am depăşit teribilismul şi elanul uneori nechibzuit al primei tinereţi, cunoaştem faptul că nu ne stă mereu în putere să alegem doar modul de vieţuire care ne place, starea de spirit care ne favorizează sau lucrul pe care îl dorim. 
Aceasta deoarece fie că vrem, fie că nu vrem, în funcţie de modul în care trăim, gândim şi acţionăm, însăşi viaţa ne administreză corecţii, corecţii care în timp îşi dovedesc necesitatea. 
Îşi dovedesc necesitatea, în sensul că ne constrâng întrucâtva să trăim şi să. . .


Vizualizari: 14710