Oameni frumosi

Şi când le tremură mâna, parcă totuşi au o precizie a gestului… Iar despre tinerii monahi, ce să mai vorbesc? Vitalitate, vigoare, hotărâre şi jertfă!
Sunt tineri frumoşi, care în floarea vârstei fiind au hotărât să uite lumea cu toate ale ei, să-şi părăsească familia şi să ia calea mânăstirii.
Adică să meargă pe calea strâmtă a mântuirii, în care pui totul pe o singură carte! Căci dacă noi, mirenii, avem mai multe şanse de mântuire (prin greutăţile familiei, prin lucrarea ştiută şi neştiută a fiecăruia, prin faptele bune, milostenie etc.), călugării au un singur drum, în întreită exprimare: sărăcie, castitate, ascultare. Drum greu, cărare foarte îngustă de pe care nu poţi să te abaţi nicicum. Un pas în lateral şi gata, eşti pierdut.
Călugăria este, într‑un anume fel, ca mersul pe sârmă: un singur pas greşit şi pe dată te înghite hăul…

Ei bine, printre faptele mântuirii pe care le lucrează zilnic, călugării îi ajută pe semenii lor să ţină calea credinţei, dar să aibă grijă şi de trup – vas al Duhului Sfânt.
Şi aici e bună lecţia cumpătării pe care ne-o predau, dar şi sumedenia de leacuri care vindecă boli şi patimi.
Să-i ascultăm, aşadar, că sunt sinceri, sunt înţelepţi şi sunt prieteni cu Dumnezeu cel Viu.

Leacuri Manastiresti. Terapii pentru trup si suflet... click aici

sursa: lumeacredintei.com

Opinii

Chiar aşa, aţi sesizat ce oameni frumoşi trăiesc în mânăstirile noastre? Creştinismul carpatin (expresia îi aparţine părintelui Ghelasie de la Frăsinei, mare trăitor şi taumaturg) produce un tip de frumuseţe interioară, dar şi exterioară aparte.
Vezi chipuri de călugări şi călugăriţe peste care anii trec într-un anume fel…
Faţa lor nu e schimonosită, privirea nu e încruntată, ridurile nu sunt adâncite a durere, neputinţele trupului parcă nu sunt aşa vizibile. Şi atunci când merg greu, parcă totuşi plutesc.

0 opinii / Spune-ţi opinia