Traditia si semnificatia bradului de Craciun
atârnarea de crengi de brad prin casă care, cu timpul, au fost împletite în ghirlande sau coronite. (click aici pentru detalii).
Bradul de Crăciun a apărut, în România, în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, suprapunându-se peste vechiul obicei autohton al butucului de Crăciun – un trunchi de brad tăiat (jertfit) şi ars pe vatră în noaptea de 24 spre 25 decembrie, simbolizând moartea şi renaşterea zeului autohton Crăciun, obicei atestat din vremea romanilor dar dispărut între timp. Unele popoare aşează lângă brad o iesle înfăţişând naşterea Domnului, în care se regăsesc Fecioara Maria, Iosif şi pruncul Iisus, cei trei magi, îngeri şi animalele din staul, care l-au încălzit cu răsuflarea lor pe Iisus. În vârful bradului se aşează simbolul stelei care s-a arătat în Betlehem, vestind naşterea lui Iisus şi i-a călăuzit pe cei trei magi.
Opinii
Autor: Flori Iuhas
Bradul împodobit în ziua de ajun semnifică bunăstarea, speranţa pentru un an mai bun şi noroc – obicei atestat prima oară la egipteni, care, în ziua solstiţiului de iarnă, îşi decorau casele cu frunze de palmier. Obiceiul a fost preluat de romani, care au înlocuit palmierul cu bradul împodobit timp de secole cu mere, prăjituri şi dulciuri. Martin Luther a fost primul care a folosit lumânări pentru împodobirea bradului, în sec. al XVI-lea şi tot în Germania, prin 1610, a fost inventată beteala iar înspre sfârşitul anilor 1800, o sticlărie din Lauscha producea primele globuri de sticlă. O altă tradiţie conexă consta în