Originea conceptiei despre ingeri
Totuşi, anterior acestei echivalări, îngerii înşişi erau văzuţi drept fiinţe divine. Von Rad chiar susține că în textele preexilice îngerii ar fi ţinut locul unor zeităţi canaanite care se revelau în locaţii sacre. Denumirea ebraică de malʾak sau grecească de angelos, „trimis”, se putea aplica şi solilor umani, dar în Vulgata Fericitul Ieronim distinge nuntius „solul”, „trimisul” uman de angelus, „îngerul”, „trimisul” ceresc, termen obţinut prin calchiere din greacă.
(…)
„Trimişii” (malʾakim) divini sunt puşi în paralel şi cu denumirea de „slujitori” (ʿabadim în Iov 4, 18; meşaretim în Ps. 103, 5), fiind echivalaţi în ultimul pasaj cu „duhurile” (ruḥot) şi „focul arzător” (ʾeş loheṭ).
O altă denumire des întâlnită este aceea de „sfinţi” (qedoşim). În Dn. 10, 13; 20-21 fiinţele divine care se îngrijesc de un popor se numesc „prinţ” śar, termen care provine din Ios. 5, 14-1510 şi care este tradus în Theodotion prin strategos, iar în LXX prin archon „conducător”, „stăpânitor”. Aceasta din urmă va determina denumirea ulterioară de archai, „stăpâniri”, pentru una dintre clasele angelice. În Dn. 10, 13 Mihail apare drept „prinţ” sau arhonte, fiind îngerul poporului Israel.
Oştirea divină, din care făceau parte, ca şi din sfatul divin, „fiii lui Dumnezeu”, cunoaşte ulterior un proces de astralizare (…) iar în Dn. 8,10 oştirea cerească este pusă în paralel cu stelele.
Opinii
În straturile literare arhaice ale Vechiului Testament apare o categorie de persoane divine, numite idiomatic „fiii lui Dumnezeu/ai dumnezeilor” (beney ʾelohim sau beney ʾelim) sau „fiii Celui Preaînalt” (beneyʿelyon). Aceste fiinţe divine au fost ulterior echivalate cu îngerii, fiinţe non-divine aflate în slujba lui Iahve, prima şi singura dovadă vechi-testamentară fiind tardivă (sec. II î. Hr.) şi regăsindu-se în Dn. 3, 25.28. Aici însoţitorul tinerilor din cuptor este numit în arameică, în v. 25 bar ʾelahin „fiu al lui Dumnezeu/al dumnezeilor”, dar în v. 28 malʾak „înger”.