Acest site folosește cookie. Continuarea navigarii reprezinta acceptul dumneavoastra.
Astrograma.pro cel cel

totul despre Arhangheli

totul despre Arhangheli

Termenul „angelologie” – concepţia despre îngeri – ar trebui folosit la plural. Nu există în literatura târzie vechi-testamentară şi în literatura inter-testamentară o sistematizare a învăţăturii despre îngeri, a claselor, ierarhizării şi funcţiilor acestora. Ar trebui să vorbim mai degrabă de unele menţionări, de abordări (uneori) opuse, de confuzii şi dezvoltări ulterioare. Cu toate acestea, dincolo de constatările amintite, se impune găsirea unui numitor comun şi încercarea unei prezentări generale…
 

Originea concepţiei despre îngeri

În straturile literare arhaice ale Vechiului Testament apare o categorie de persoane divine, numite idiomatic „fiii lui Dumnezeu/ai dumnezeilor” (beney ʾelohim sau beney ʾelim) sau „fiii Celui Preaînalt” (beneyʿelyon). Aceste fiinţe divine au fost ulterior echivalate cu îngerii, fiinţe non-divine aflate în slujba lui Iahve, prima şi singura dovadă vechitestamentară fiind tardivă (sec. II î. Hr.) şi regăsindu-se în Dn. 3, 25.28.
Aici însoţitorul tinerilor din cuptor este numit în arameică, în v. 25 barʾelahin „fiu al lui Dumnezeu/al dumnezeilor”, dar în v. 28 malʾak „înger”.
Totuşi, anterior acestei echivalări, îngerii înşişi erau văzuţi drept fiinţe divine. 

 

îngerul autorităţii 

Pe treapta a patra, în ordine ascendentă, a ierarhiilor cereşti, aşa cum le orânduieşte Dionisie Aeropagitul, se află „Stăpâniile”, sau „Stăpânirile” (gr. έξονσίαν, lat. Potestates). Corespondentul lor ebraic este Elohim. Termenul grecesc se traduce prin „Autorităţi”. Sunt oştiri situate deasupra arhanghelilor şi în mod special implicate în creaţia lumii.
… 
citeste cartea... click aici

Ce îți arată lucrarea?

Cum poti lua legatura cu arhanghelii Mihail, Rafael, Gabriel, Uriel si altii, pentru a te bucura de vindecare, protectie si calauzire divina.

…dacă o vei citi, vei afla numeroase poveşti adevărate ale unor oameni care s-au bucurat de protecţia arhanghelilor, vindecându-se miraculos sau primind sfaturi şi călăuzire de la aceste sublime fiinţe cereşti.

Legiuni întregi de arhangheli plini de iubire şi demni de toată încrederea veghează asupra ta. 

Dacă doreşti să aprofundezi relaţia cu ei, poţi face acest lucru învăţându-le numele şi activităţile specifice. În această nouă carte, Doreen te învaţă cum să iei legătura cu cei 15 arhangheli favoriţi ai ei.

Arhanghelii doresc să te ajute să duci o viaţă mai sănătoasă şi mai fericită. Fiind fiinţe divine nelimitate, ei îi pot ajuta pe toţi oamenii simultan. 

Această carte fascinantă te va învăţa ce arhangheli trebuie să invoci în diferite situaţii concrete. Indiferent dacă ai crezut sau nu în arhangheli de-a lungul vieţii tale, te asigurăm că vei simţi nevoia să reciteşti din nou şi din nou această carte.
citeste cartea... click aici

Fragment din carte:

Ariel. Numele lui inseamna: „Leul (sau leoaica) lui Dumnezeu”. 
Acest arhanghel este pomenit in textele copte, in scrierile crestine apocrife si in scrierile iudeo-crestine mistice, care afirma la unison ca el guverneaza intreaga natura si lumea subterana. 

Ariel lucreaza indeaproape cu arhanghelul Rafael, indeosebi atunci cand tratamentul este acordat animalelor.

Este considerat a fi liderul corului angelic al Virtutilor, care guverneaza ordinea in Universul fizic, veghind asupra soarelui, lunii, stelelor si planetelor, inclusiv asupra Pamantului. De aceea arhanghelul este asociat frecvent cu ecologia. Daca simti chemarea de a lucra in domeniul protejarii mediului inconjurator, a oceanului, a calitatii aerului sau a animalelor, Ariel te poate ajuta.

Fiind ingerul care guverneaza resursele naturale ale planetei, Ariel are grija ca toti oamenii si toate animalele sa aiba parte de tot ceea ce le este necesar…

citeste cartea... click aici

CUPRINS:

Introducere. CINE SUNT ARHANGHELII?

Capitolul 1. MIHAIL
Capitolul 2. RAFAEL
Capitolul 3. GABRIEL
Capitolul 4. URIEL
Capitolul 5. SAMUEL
Capitolul 6. ARIEL
Capitolul 7. METATRON
Capitolul 8. SANDALFON
Capitolul 9. AZRAEL
Capitolul 10. JOFIEL
Capitolul 11. HANIEL
Capitolul 12. RAZIEL
Capitolul 13. RAGUEL
Capitolul 14. JEREMIEL
Capitolul 15. ZADKIEL
Cuvant de incheiere. ALTI ARHANGHELI IMPORTANTI

ANEXA

-SPECIALIZARILE ARHANGHELILOR
-CULORILE AURELOR ARHANGHELILOR
-CRISTALE SI PIETRE PRETIOASE ASOCIATE CU ARHANGHELII
-SEMNE ASTROLOGICE ASOCIATE CU ARHANGHELII

citeste cartea... click aici

Spune-ţi opinia

Autentifică-te sau Înregistrează un cont nou pentru a putea scie o opinie
    2023-02-26
  • 29,00 lei