Nu va jucati de-a ucenicul vrajitor
Cunoaşterea este deseori periculoasă. Singura cunoaştere, într-adevăr utilă pentru voi, este cea care vă descoperă Legile Vieţii, fără a vă prezenta alături alte tentaţii care riscă să vă împiedice să evoluaţi. Mulţi ar vrea să fie clarvăzători, dar clarviziunea este cea mai teribilă dintre facultăţi dacă aţi dezvoltat-o prematur, pentru că nu vedeţi decât realităţile îngrozitoare, terifiante ale Lumii astrale şi, suferind veţi cere chiar Domnului să vă ia acest dar. Atâta timp cât nu sunteţi suficient de dezvoltaţi pentru a fi capabili a vă înălţa foarte sus, până la contemplaţia Lumii divine, veţi fi o victimă nefericită. Deoarece este îngrozitor să arunci o privire asupra a tot ceea ce pluteşte în inima şi în capul oamenilor. Nu este suficient să “vezi”, trebuie să fii capabil să rezişti la ceea ce vezi. Trebuie să vă întăriţi, să vă purificaţi; numai cu această condiţie veţi putea să vă dezvoltaţi clarviziunea fără a vă asuma riscuri, deoarece în acest moment veţi avea puteri chiar şi asupra Spiritelor rele.
Acum știți!
citiți Cartea magiei divine… click aici
Opinii
Autor: O.M.A.
Cunoaşterea este periculoasă dacă nu aţi dezvoltat anumite calităţi care permit o bună folosinţă.
Cineva, de exemplu, ar vrea să cunoască vieţile sale anterioare. Bineînţeles, aceasta poate să-l ajute să înţeleagă anumite evenimente ale vieţii sale actuale; dar, dacă ar fi într-adevăr util să ne amintim de încarnările noastre trecute, de ce Inteligenţa naturii a lăsat un voal asupra memoriei oamenilor? Dacă ar fi fost atât de necesar, ea nu ar fi lăsat acest voal şi toată lumea şi‑ar fi amintit. Voi vreţi să ştiţi ceea ce s-ar întâmpla dacă în starea actuală a lucrurilor, oamenii şi-ar aminti de vieţile lor anterioare? Cum nu au lucrat asupra calităţilor milei, indulgenţei, generozităţii, când cineva ar descoperi că cutare sau cutare i-a făcut rău, 1-a furat, sau asasinat chiar, veţi vedea cum vor decurge lucrurile! Ar fi din nou certuri interminabile! Pe când dacă nu şi-ar aminti de nimic, dacă nu ar şti că cel care a fost cel mai rău inamic într-o altă încarnare este acum un membru al familiei sale ‑ aceasta se întâmplă deseori – totul va merge bine, această ignoranţă permite ca ei să-şi regleze mai uşor afacerile.