Acest site folosește cookie. Continuarea navigarii reprezinta acceptul dumneavoastra.
Astrograma.pro
2017-01-24 18:20:27

Valoarea Sufletului

Valoarea Sufletului

Iată ce scrie Arhim. Ilie Cleopa:
“Îngerii sunt aceia care ne ajută nouă în necazuri, în scârbe, și în ispite și ei pururea se bucură de cei ce cresc în virtute și pururea se mâhnesc de cei ce cad în păcate și îi ajută ca să se ridice din păcate și din Greutăți. 
Îngerii slujesc la mântuirea sufletelor omenești și niciodată nu ne părăsesc pe noi, până la ieșirea noastră din viața aceasta și în vremea sfârșitului nostru.
Îngerii alcătuiesc ceata cea mai apropape de noi; lor li s-a dat spre pază pământul acesta și slujesc mai aproape de noi la mântuirea sufletelor oamenilor.
Sufletul omului are și el de la Dumnezeu acestă lucrare ca și îngerul. El are credință și dragoste de Dumnezeu și slujește lui Dumnezeu cu frică și cutremur. Sufletul omului are și el puterea de a sluji, de-a ajuta pe frații săi, de a-i mângâia în necazuri și supărări, de a-i întări cu cuvântul și de a alerga întotdeauna spre ajutorul fraților săi prin diferite mijloace, pentru aceasta dar și omul este un fel de înger amestecat din două firi cum îl numește Sfântul Ioan Damaschin (Dogmatica).

Citește mai departe.. click aici



Opinii


Spune-ţi opinia

Autentifică-te sau Înregistrează un cont nou pentru a putea scie o opinie

Vizualizari: 21569