Acest site folosește cookie. Continuarea navigarii reprezinta acceptul dumneavoastra.
Astrograma.pro
2019-05-29 22:35:46
Zbuciumul sufletesc, nemulţumirea şi neliniştea ce ne agreseză uneori, e semn că persistăm &ic

Ce simplu este să ajungi în rai

Ce simplu este să ajungi în rai
 oamenii buni, drepţii, cei care au făcut tot ce a depins de ei pentru ca lucrurile să capete o turnură favorabilă pentru toţi cei din jur, iar la nivel mai înalt, pentru toţi locuitorii pământului. 

Autor: psiholog Aurel Roșca 


În acest sens, formarea caracterului personal are un rol deosebit de important. 
Iar din punct de vedere psihologic, este recomandat să avem în vedere faptul că, în calitate de latură esenţială a personalităţii, dar și în calitate de semn distinct al individualităţii, caracterul nostru constituie nucleul particularităţilor psihice prin care ne reglăm conduita în relaţii şi activităţi, iar în funcţie de principiile şi valorile după care ne ghidăm în viaţă, caracterului nostru i se atribuie calificative de bun sau rău, moral sau imoral, bine format sau rău format. 


Din punct de vedere spiritual, e necesar să avem în vedere faptul că ne putem construi un caracter plin de virtuţi  doar conlucrând cu harul divin, adică cu energiile universului creatoare de sens, echilibru şi armonie; Altfel construim pe nisip mişcător, iar în vremea încercărilor, adică atunci când ne confruntăm cu stări şi situaţii potrivnice, riscăm să ne prăbuşim în abisul imoralității și degradării.


Doar păziţi şi călăuziţi de puterea lui Dumnezeu, prin credinţă şi conlucrare cu harul Său, putem urca din putere în putere pe culmile spirituale ale împlinirii şi mântuirii personale. Iar ca să putem rezista încercărilor de tot felul, dar şi agresiunilor psihologice venite din cotidian, mai întâi trebuie să ne protejăm mintea de bombardamentul mediatic, adică să evităm cititul, ascultatul şi privitul la ceea ce ar putea trezi în noi tendinţe şi gânduri retrograde. 


De asemeni, dacă vrem să nu mai cădem pradă agresiunilor de tot felul, mai întâi trebuie să evităm agitaţia şi graba haotică; în special să-i interzicem minţii să mai alerge pe aiurea sau să elaboreze scenarii bizare şi absurde. 
Ghidându-ne viaţa după principii şi învăţături sănătoase, dar şi sprijinindu-ne mai hotărât pe braţul Celui Atotputernic, vom avea parte de pace şi armonie în suflet, dar şi multe bucurii în viaţă. ... Aurel.


.. daca vrei sa fii prieten cu Aurel, click aici. 

 

Astro-expert Lunaala Moirae®
Urmărește-mă pe Facebook - Click aici
Urmărește-mă pe Google+ - Click aici
​Urmărește-mă pe Linkedin - Click aici



Opinii


Spune-ţi opinia

Autentifică-te sau Înregistrează un cont nou pentru a putea scie o opinie

Zbuciumul sufletesc, nemulţumirea şi neliniştea ce ne agreseză uneori, e semn că persistăm în greşeală, adică în păcat, iar dimpotrivă: bucuria, mulţumirea, seninătatea, fericirea şi iubirea manifestată faţă de semeni, dar şi faţă Dumnezeu, Creatorul şi Stăpânul tuturor formelor de existenţă, e semn că bunăstarea, adică raiul, se extinde şi asupra noastră. 


Din scrierile sfinte cunoaştem faptul că există două locuri unde se duc oamenii după moartea biologică, este un loc şi o stare unde merg oamenii fără Dumnezeu, cei corupţi, răi şi păcătoşi care subjugă şi profită de slăbiciunea şi neajutorarea altora, şi există un loc unde merg. . .


Vizualizari: 5891