Moartea explicată de o fetiță cu cancer în fază terminală
„Iar mama mea va fi cuprinsă de nostalgie”, a adăugat.
„Emoționat, cu greu stăpânindu-mi lacrimile, am întrebat-o: „Ce este nostalgia pentru tine, dragă?”
„Nostalgia este iubirea care rămâne!”
„Astăzi, la 53 de ani, îi provoc pe toți să dea o definiție mai bună, mai directă și mai simplă a cuvântului „nostalgie”: este iubirea care rămâne!
Îngerașul meu a plecat în urmă cu mulți ani, dar mi-a lăsat o mare lecție care m-a ajutat să-mi îmbunătățesc viața, să încerc să fiu mai uman, mai afectuos cu pacienții mei și să-mi reconsider valorile. Noaptea, când cerul este senin și văd o stea, o numesc „îngerul meu”, care strălucește și luminează în cer.
Mulțumesc, îngeraș, pentru viața pe care am avut-o, pentru lecțiile și pentru ajutorul pe care mi le-ai dat. Ce frumos este că există nostalgia! Iubirea care a rămas este eternă!”
Dr. Rogério Brandão, oncolog
Te rog folosește butoanele și distribuie acest articol.
sursa: ALETEIA
La revedere draga mea!
Nu uita că în fiecare zi îți dăruiesc o previziune și o etalare de tarot.
Te aștept!
Astro-expert Lunaala Moirae®
Urmărește-mă pe Ok - Click aici
Urmărește-mă pe VKontakte - Click aici
Urmărește-mă pe Facebook - Click aici (indisponibil)
Urmărește-mă pe Google+ - Click aici
Urmărește-mă pe Linkedin - Click aici
Opinii
„Ca și medic specialist în oncologie, cu 29 de ani de experiență profesională, pot afirma că am fost crescut și schimbat de dramele trăite de pacienții mei.
Nu ne putem cunoaște dimensiunea reală până când, în mijlocul adversitățiilor, nu descoperim că suntem capabili să mergem mult mai departe. Îmi amintesc cu emoție Spitalul Oncologic din Pernambuco (Brazilia), unde am făcut primii pași ca și profesionist.Am asistat la drama pacienților mei, mici victime nevinovate afectate de cancer. Odată cu nașterea primului meu copil, am început să mă simt inconfortabil, văzând suferința celorlalți copii. Toate acestea, până în ziua în care un înger a venit lângă mine!Am văzut acel înger în chipul unei fetițe de 11 ani, epuizată de diferite tratamente care au implicat programe chimice și radiații, timp de 2 ani. Dar nu am văzut renunțare în acel mic înger. Am văzut-o plângând de multe ori, am văzut teamă în ochii ei, dar acest lucru este uman! Într-o zi am ajuns mai devreme la spital și mi-am găsit îngerașul singur în cameră. Am întrebat-o unde este mama ei. Nici chiar