Acest site folosește cookie. Continuarea navigarii reprezinta acceptul dumneavoastra.
Astrograma.pro
0000-00-00 00:00:00
Autor: Andrei Pleşu  Trebuie să vă spun, de la bun început, că n-am văzut niciodat

Despre ingeri - farmecul lumilor intermediare

Despre ingeri - farmecul lumilor intermediare

Cum am ajuns să reflectez la problema asta?
Am să o iau mai pe departe. 
Am să încep prin a vă vorbi despre ideile care-mi sînt antipatice. Faptul că ideile pot fi antipatice denotă că, dacă le iei în serios, ele se comportă ca nişte fiinţe vii, agresive sau cordiale, şi că, prin urmare, poţi avea cu ele relaţiuni afective... Una dintre ideile care îmi sînt foarte antipatice e dihotomia, prestigiul gîndirii binare, înclinaţia de a defini lumea în alb-negru. Cînd aud vorbindu-se de „materie-spirit", „corp-suflet", „bine-rău" simt cum bogăţia lumii păleşte. 
Pînă şi faptul că, pe nepusă masă, m-am trezit, într-o bună zi, ministru de externe a intrat oarecum firesc în acelaşi dosar. 
Angelos, cuvîntul grecesc care desemnează îngerul, înseamnă nici mai mult nici mai puţin decît sol, mesager, ambasador. 
Prin urmare, diplomaţia e o ocupaţiune derivată din oficiul angelic şi ar face mai bine să şi-l ia drept emblemă pe Arhanghelul Gabriel, „profesionistul" Bunei-Vestiri, decît să cultive, cum îi place s-o facă, micul diabolism de salon.

Citește mai departe… click aici



Opinii


Spune-ţi opinia

Autentifică-te sau Înregistrează un cont nou pentru a putea scie o opinie

Autor: Andrei Pleşu 
Trebuie să vă spun, de la bun început, că n-am văzut niciodată îngeri. Sau că nu-mi amintesc să fi văzut. 
Nu fac parte dintre cei care se pot lăuda cu experienţe directe, n-am organ pentru „fenomene". 
Piaţa e plină însă de cărţi pe această temă şi ele se vînd bine tocmai pentru că autorii lor pretind a consemna întîlniri aievea şi conversaţii prelungite cu fiinţe angelice.
De aşa ceva n-am avut parte şi nu ştiu dacă asta e de bine sau de rău. 
Fapt e că ceva în alcătuirea mea, un soi de opacitate, poate un exces al corporalităţii, nu lasă loc de manifestare suprasensibilului, paranormalului şi altor asemenea experienţe, pasionante probabil, dar la care, repet, eu personal nu am acces. Cu toate acestea, găsesc că problema îngerilor este interesantă şi teologic, şi filozofic, şi existenţial, ba mai mult, că şi fără suportul contactelor nemijlocite, fără vedenii, trăiri-limită şi întîmplări neobişnuite poţi sfîrşi prin a înţelege că îngerii există.


Vizualizari: 14449